STARE DE URGENȚĂ ÎN SUA. 20 de nave militare trimise în larg, în așteptarea URAGANULUI SANDY

STARE DE URGENȚĂ ÎN SUA. 20 de nave militare trimise în larg, în așteptarea URAGANULUI SANDY
Publicat: 27/10/2012, 11:00
Actualizat: 29/07/2014, 23:04

Guvernatorul statului New York și primarul Washingtonului au declarat vineri stare de urgență o dată cu apropierea uraganului Sandy, care ar putea lovi în următoarele zile coasta de nord-est a Statelor Unite după ce a făcut 38 de morți în Caraibe, relatează AFP.

Bloomberg scrie că, dacă previziunile se adeveresc, uraganul Sandy ar putea deveni „cel mai grav fenomen meteorologic” din SUA din ultimii 100 de ani.

Guvernatorul Andrew Cuomo a „declarat stare de urgență în (statul) New York pentru a se pregăti pentru un eventual impact al uraganului Sandy”, a declarat acesta într-un comunicat.

„Responsabilii vor lucra în weekend pentru a se asigura că locuitorii (Washingtonului), companiile și infrastructura sunt pe cât se poate de pregătite pentru consecințele acestei furtuni”, a declarat la rândul său primarul capitalei americane Vincent Gray.

Acesta menționează printre consecințele eventuale „ploi puternice, drumuri inundate, rafale violente de vânt și întreruperi ale energiei electrice, precum și inundații de-a lungul Potomac”, fluviul care traversează orașul.

La rândul său, primarul New York-ului Michael Bloomberg a precizat în cadrul unei conferințe de presă că autoritățile locale iau așteaptă trecerea furtunii peste New York începând cu duminică seară.

Acesta a prevenit că este vorba despre „o furtună foarte periculoasă” și a invitat localnicii să „fie atenți la informațiile publicate”.

Samdy, care a provocat 38 de morți în Caraibe, traversa vineri insulele Bahamas și amenință să lovească imediat după weekend coasta foarte populată de nord-est a Statelor Unite, chiar mai puternic decât uraganul Irene care a ucis 47 de persoane în 2011.

Acesta ar putea lovi direct New York la începutul săptămânii, conform meteorologilor. Însă înainte să sosească, acesta ar putea fi retrogradat la rangul de furtună tropicală, rămânând totuși însoțit de cantități importante de precipitații începând cu luni.

„Lucrăm alături de partenerii noștri federali și locali pentru a urmări evoluțiile furtunii și a organiza un răspuns coordonat”, a precizat Cuomo.

Bloomberg a declarat la rândul său că lucrează „în prezent pentru (…) a asigura că dacă oamenii vor trebui evacuați, vom avea la dispoziție 65 de adăposturi complet aprovizionate”.

Primarul a adăugat că o oprire a ciculației trenurilor de la periferii și a autobuzelor este posibilă. Aeroporturile new-yorkeze JFK, LaGuardia și Newark, care adăpostesc fiecare zilnic milioane de călători, ar putea de asemenea fi paralizate.

Cu toate acestea, Michael Bloomberg a sfătuit populația să rămână calmă, subliniind posibilitatea ca furtuna să piardă din intensitate până atunci, așa cum a fost în cazul Irene care nu a trecut direct pe deasupra orașului.

„Această furtună ar putea doar să ne facă să spunem «Iată, plouă» și nimic mai mult. Sperăm că așa va fi”, a declarat acesta. „Credeam că Irene o să fie un adevărat dezastru pentru orașul nostru și în final nu am avut practic nicio pagubă”.

Marina americană trimite în larg flota din cauza apropierii uraganului Sandy

Marina americană a decis vineri să trimită în larg aproximativ 20 de nave militare aflate în prezent staționate la baza militară Norfolk (Virginia, est) și în împrejurimi din cauza trecerii în 48 de ore a uraganului Sandy peste coasta atlantică, relatează AFP.

„Fiind dată traiectoria actuală a furtunii, am luat decizia de a scoate în larg flota”, a afirmat într-un comunicat amiralul Bill Gortney, unul dintre principalii responsabili ai US Navy.

Părăsind portul, navele au timp să traverseze zona care va fi afectată de uragan înainte de sosirea acestuia, evitând asfel să fie avariate de valuri sau să deterioreze docurile.

Printre navele plasate în „Starea de ieșire Alpha”, conform termenilor marinei, figurează și portavioanele nucleare USS Harry-Truman, un port-elicoptere, trei crucișătoare, opt distrugătoare, nave amfibii de asalt și petroliere.

Alte nave în curs de întreținere sau care nu sunt capabile să părăsească portul trebuie să-și întărească ancorarea.
Uraganul Sandy, care s-a soldat deja cu 38 de morți în Caraibe, traversa vineri insulele Bahamas și amenință să loească în weekend coasta foarte populată a nord-estului Statelor Unite chiar mai puternic decât uraganul Irene care a provocat 47 de morți în 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×